LogoPHG 18-45 Battery
  • Indicaţii generale
  • Indicaţii privind siguranţa
    • Trepte de pericol
    • Indicații de siguranță generale pentru unelte electrice
    • Indicații de siguranță pentru mașini de tuns gard viu
    • Indicații suplimentare privind siguranța
    • Transportul și depozitarea în siguranță
    • Întreținerea și îngrijirea în siguranță
    • Riscuri reziduale
    • Diminuarea riscurilor
  • Utilizarea conform destinaţiei
  • Protecţia mediului
  • Accesorii şi piese de schimb
  • Set de livrare
  • Dispozitive de siguranţă
    • Buton de deblocare
    • Protecție pentru cuțit
  • Simboluri pe aparat
  • Descrierea aparatului
    • Set de acumulatori
  • Punerea în funcțiune
    • Montare conductă de prelungire
    • Montarea dispozitivului de măturare a materialului care trebuie tăiat
    • Suspendarea curelei de transport
    • Montarea acumulatului
  • Operarea
    • Reglarea capului pivotant
    • Pornirea aparatului
    • Operarea
    • Îndepărtarea setului de acumulatori
    • Finalizarea funcționării
  • Transport
  • Depozitarea
  • Îngrijirea și întreținerea
    • Curățarea aparatului
    • Verificarea îmbinării înșurubate a cuțitului
    • Ungerea lamelor cuțitului
    • Ascuțirea lamelor cuțitului
  • Remedierea defecţiunilor
    • Aparatul nu pornește

    • Aparatul nu pornește

    • Aparatul nu pornește

    • Aparatul se oprește în timpul funcționării
    • Aparatul se oprește în timpul funcționării

    • Aparatul se oprește în timpul funcționării

    • Probleme la montajul conductei de prelungire

  • Garanţie
  • Date tehnice
    • Valoarea vibrațiilor
  • Declaraţie de conformitate UE

      PHG 18-45 Battery

      59689060 (11/19)

      Indicaţii generale

      Înainte de prima utilizare a aparatului, citiți aceste indicații privind siguranța, aceste instrucțiuni de utilizare originale, indicațiile privind siguranța anexate setului de acumulatori și instrucțiunile de utilizare originale anexate setului de acumulatori/încărcătorului standard. Acţionaţi în conformitate. Păstrați manualele pentru viitoarele utilizări sau pentru viitorul posesor.

      În afară de indicațiile din instrucțiunile de utilizare, este necesar să fie luate în considerare și prevederile generale privind protecția muncii și prevenirea accidentelor de muncă, emise de organele legislative.

      Indicaţii privind siguranţa

      Trepte de pericol

      PERICOL

      Indicaţie referitoare la un pericol iminent, care duce la vătămări corporale grave sau moarte.

      AVERTIZARE

      Indicaţie referitoare la o posibilă situaţie periculoasă, care ar putea duce la vătămări corporale grave sau moarte.

      PRECAUŢIE

      Indică o posibilă situaţie periculoasă, care ar putea duce la vătămări corporale uşoare.

      ATENŢIE

      Indicaţie referitoare la o posibilă situaţie periculoasă, care ar putea duce la pagube materiale.

      Indicații de siguranță generale pentru unelte electrice

      AVERTIZARE

      Citiți toate indicațiile de siguranță și instrucțiunile.

      Nerespectarea indicațiilor de siguranță și a instrucțiunilor poate provoca electrocutare și/sau răniri grave. Păstrați toate indicațiile de siguranță și instrucțiunile în vederea utilizărilor viitoare.

      Termenul de „unealtă electrică” folosit în indicațiile de siguranță se referă la uneltele electrice alimentate de la rețea (cu cablu de alimentare) și la uneltele electrice cu acumulator (fără cablu de alimentare).

      1. Siguranța la locul de muncă

        1. Păstrați-vă zona de lucru curată și bine iluminată. Dezordinea sau zonele de lucru neiluminate pot duce la accidente.

        2. Nu lucrați cu unealta electrică într-o atmosferă potențial explozivă, în care există lichide, gaze sau pulberi inflamabile. Uneltele electrice generează scântei care pot aprinde praful sau vaporii.

        3. Țineți la distanță copiii și alte persoane în timpul utilizării uneltei electrice. Dacă vă este distrasă atenția puteți pierde controlul asupra aparatului.

      2. Siguranța electrică

        1. Ștecherul uneltei electrice trebuie să fie potrivit prizei electrice. Nu este permisă modificarea ștecherului în niciun fel. Nu folosiți niciun fel de adaptoare de ștecher la uneltele electrice cu împământare. Ștecherele originale și prizele adecvate reduc riscul de electrocutare.

        2. Evitați contactul corpului cu suprafețe legate la pământ cum sunt țevi, calorifere, aparate de încălzit și frigidere. Există un risc ridicat de electrocutare în cazul în care corpul intră în contact cu împământarea.

        3. Feriți uneltele electrice de ploaie sau umiditate. Pătrunderea apei într-o unealtă electrică crește riscul de electrocutare.

        4. Nu folosiți niciodată cablul în alte scopuri decât cele prevăzute, pentru a transporta, suspenda unealta electrică sau pentru a scoate ștecherul din priză. Feriți cablul de căldură, ulei, muchii ascuțite sau componente aflate în mișcare. Cablurile de conectare deteriorate sau răsucite cresc riscul de electrocutare.

        5. Dacă lucrați în aer liber cu o unealtă electrică, folosiți numai cabluri prelungitoare adecvate și pentru folosirea în meniul exterior. Folosirea unui cablu prelungitor adecvat pentru mediul exterior reduce riscul de electrocutare.

        6. Dacă nu se poate evita utilizarea uneltei electrice în mediu umed, folosiți un întrerupător de protecție împotriva curenților reziduali. Utilizarea unui întrerupător de protecție împotriva curenților reziduali reduce riscul de electrocutare.

      3. Siguranța persoanelor

        1. Fiți atenți, aveți grijă la ceea ce faceți și procedați în mod rațional atunci când lucrați cu o unealtă electrică. Nu folosiți o unealtă electrică dacă sunteți obosit sau vă aflați sub influența drogurilor, alcoolului sau a medicamentelor. Un moment de neatenție în timpul utilizării uneltei electrice poate duce la răniri grave.

        2. Purtați echipament individual de protecție și întotdeauna o pereche de ochelari de protecție. Purtarea de echipament individual de protecție, precum masca de praf, încălțămintea de siguranță antiderapantă, casca de protecție sau protecția auditivă, în funcție de tipul și utilizarea uneltei electrice, reduce riscul de rănire.

        3. Evitați o punere în funcțiune accidentală. Asigurați-vă că unealta electrică este oprită înainte de a o conecta la rețeaua de alimentare și/sau la acumulator, înainte de a o ridica sau transporta. Dacă atunci când transportați unealta electrică țineți degetul pe întrerupător sau aparatul este conectat la rețeaua de alimentare, se pot produce accidente.

        4. Îndepărtați unealta de reglare sau cheia de strâns șuruburi, înainte de a porni unealta electrică. O unealtă sau o cheie rămasă într-o piesă a aparatului care se rotește poate duce la răniri.

        5. Evitați o postură corporală nefirească. Asigurați-vă o poziție stabilă și păstrați-vă echilibrul tot timpul. Astfel puteți controla mai bine unealta electrică în situații neprevăzute.

        6. Purtați îmbrăcăminte adecvată. Nu purtați haine largi sau bijuterii. Țineți-vă părul, hainele și încălțămintea departe de piesele aflate în mișcare. Hainele largi, mănușile, bijuteriile sau părul lung pot fi prinse în piesele aflate în mișcare.

        7. Dacă se pot monta instalații de aspirare și de colectare a prafului, asigurați-vă că acestea sunt racordate și utilizate în mod corect. Folosirea unei instalații de aspirare a prafului poate reduce riscurile cauzate de praf.

      4. Utilizarea și manipularea uneltelor electrice

        1. Nu suprasolicitați aparatul. Pentru lucrarea dumneavoastră, folosiți unealta electrică destinată acelui scop. Cu o unealtă electrică adecvată lucrați mai bine și mai sigur în domeniul de performanță indicat.

        2. Nu folosiți o unealtă electrică al cărei întrerupător este defect. O unealtă electrică, care nu mai poate fi pornită sau oprită, este periculoasă și trebuie reparată.

        3. Scoateți ștecherul afară din priză și/sau îndepărtați acumulatorul, înainte de a efectua reglaje la aparat, înainte de a schimba accesoriile sau de a pune aparatul deoparte. Această măsură de precauție împiedică pornirea accidentală a uneltei electrice.

        4. Păstrați uneltele electrice nefolosite într-un loc care nu este la îndemâna copiilor. Nu lăsați să utilizeze aparatul persoane care nu sunt familiarizate sau care nu au citit aceste instrucțiuni. Uneltele electrice sunt periculoase atunci când sunt folosite de persoane lipsite de experiență.

        5. Păstrați unealta electrică cu atenție. Verificați dacă piesele aflate în mișcare funcționează corect și dacă nu se blochează sau dacă există piese rupte sau atât de deteriorate încât să afecteze funcționarea uneltei electrice. Înainte de utilizarea aparatului, reparați piesele deteriorate. Majoritatea accidentelor sunt cauzate de unelte electrice întreținute în mod necorespunzător.

        6. Păstrați dispozitivele de tăiere ascuțite și curate. Dispozitivele de tăiere cu tăișuri ascuțite, care sunt întreținute cu atenție, se blochează mai puțin și pot fi deplasate mai ușor.

        7. Folosiți unealta electrică, accesoriile, dispozitivele de lucru etc. conform prezentelor instrucțiuni. Țineți cont de condițiile de lucru și de activitatea care trebuie desfășurată. Folosirea uneltelor electrice în alt scop decât cele prevăzute, poate duce la situații periculoase.

      5. Utilizarea și îngrijirea setului de acumulatori

        1. Încărcați setul de acumulatori numai cu încărcătoare aprobate de producător. Încărcătoarele care nu sunt adecvate pentru setul corespunzător de acumulatori pot provoca un incendiu.

        2. Utilizați aparatul numai cu un set adecvat de acumulatori. Utilizarea altor seturi de acumulatori poate provoca răniri sau incendii.

        3. Țineți setul de acumulatori neutilizat departe de obiecte metalice, precum agrafe de birou, monede, chei, cuie, șuruburi sau alte obiecte metalice mici, care ar putea cauza un scurtcircuit. Un scurtcircuit poate provoca un incendiu sau o explozie.

        4. În anumite circumstanțe, se poate scurge lichid din setul de acumulatori. Evitați contactul. În cazul în care ați intrat în contact cu lichidul, clătiți temeinic cu apă. În cazul în care lichidul pătrunde în ochi, solicitați imediat asistență medicală. Lichidul din acumulator poate provoca erupții și arsuri pe piele.

      6. Service

        1. Unealta electrică trebuie reparată numai de personal de specialitate, calificat în acest scop, iar repararea se face numai cu piese de schimb originale. Acest lucru garantează menținerea condițiilor de siguranță ale aparatului.

      Indicații de siguranță pentru mașini de tuns gard viu

      • Păstrați-vă toate părțile corpului la distanță față de cuțitul de tăiat. Nu încercați să îndepărtați sau să țineți materialul care trebuie tăiat în timp ce cuțitul este în funcțiune. Îndepărtați materialul blocat doar atunci când aparatul este oprit. Un moment de neatenție în timpul utilizării mașinii de tuns gard viu poate duce la răniri grave.

      • Țineți mașina de tuns gard viu de mâner cu cuțitul oprit. Când transportați sau depozitați mașina de tuns gard viu puneți întotdeauna capacul de protecție. Manipularea cu atenție a aparatului reduce riscul rănirii din cauza cuțitului.

      • Țineți unealta electrică doar pe suprafețe izolate, deoarece cuțitul de tăiat poate ajunge în contact cu cablurile de electricitate ascunse. Contactul cuțitului de tăiat cu un cablu de electricitate poate pune sub tensiune componentele metalice ale aparatului și poate provoca un șoc electric.

      • Țineți departe de conductoare și cabluri în zona de lucru în timpul funcționării. În timpul funcționării, conductoarele și cablurile pot fi preluate și tăiate de cuțitul de tăiat.

      Indicații suplimentare privind siguranța

      PERICOL

      Accidentări grave, în cazul proiectării de obiecte de la cuțitul de tăiere sau în cazul agățării de sârme sau sfori la dispozitivul de tăiere. Înainte de utilizare, inspectați temeinic dacă în zona de lucru există obiecte precum pietre, bețe, metale, sârmă, oase sau jucării și, la nevoie, îndepărtați-le.

      PERICOL

      Nu utilizați niciodată aparatul dacă pe o rază de 15 m există persoane, în special copii sau animale, întrucât există pericolul proiectării de obiecte de la cuțitul de tăiere.

      PERICOL

      Nu trebuie să modificaţi aparatul.

      PERICOL

      Accidentări grave din cauza lipsei de concentrare în timpul lucrului. Nu utilizaţi aparatul dacă sunteţi sub influenţa drogurilor, a alcoolului sau a medicamentelor sau dacă sunteţi obosit.

      AVERTIZARE

      Aparatul nu este destinat pentru utilizarea de către copii sau persoane cu abilități fizice, senzoriale ori mentale reduse, sau persoane care nu cunosc aceste instrucțiuni.

      AVERTIZARE

      Aveți nevoie de o vedere fără obstacole asupra zonei de lucru, pentru a detecta pericolele potențiale. Utilizați aparatul numai în condiții bune de lumină.

      AVERTIZARE

      Înainte de funcționare, asigurați-vă că aparatul, toate elementele de comandă și dispozitivele de siguranță funcționează corespunzător. Verificați dacă există închideri deschise, asigurați-vă că toate capacele de protecție și mânerele sunt fixate corespunzător și sigur. Nu utilizaţi aparatul dacă nu este în stare impecabilă.

      AVERTIZARE

      Înlocuiți piesele uzate sau deteriorate înainte de a pune aparatul în funcțiune.

      AVERTIZARE

      În timpul lucrului, purtați pantaloni lungi, grei, îmbrăcăminte cu mânecă lungă și cizme cu talpă antiderapantă. Nu lucrați cu picioarele goale. Nu purtați sandale sau pantaloni scurți. Evitați îmbrăcămintea largă sau cea cu șnururi și curele.

      AVERTIZARE

      Pericol de recul din cauza pierderii echilibrului. Evitați o postură corporală nefirească, asigurați-vă o poziție fixă, stabilă și păstrați-vă echilibrul tot timpul.

      AVERTIZARE

      Țineți întotdeauna aparatul cu ambele mâini. Țineți mânerul frontal cu o mână. Cu cealaltă mână țineți mânerul posterior, acționați tasta de deblocare și întrerupătorul principal.

      AVERTIZARE

      În timpul utilizării aparatului trebuie să purtați cureaua de tras furnizată. Cureaua de tras dispune de o închidere rapidă. Cureaua de tras vă ajută să controlați aparatul atunci când este coborât în funcție de tăietură și să mențineți greutatea aparatului în timpul tăierii.

      AVERTIZARE

      Înainte de utilizarea aparatului. familiarizați-vă cu cureaua de tras și cu închiderea rapidă. Nu purtați îmbrăcăminte peste ham și nu împiedicați în vreun fel accesul la închiderea rapidă.

      AVERTIZARE

      Pericol de electrocutare. Nu lucrați cu aparatul pe un perimetru de 10 m față de liniile electrice aeriene.

      AVERTIZARE

      Nu utilizați aparatul în apropierea stâlpilor, gardurilor, clădirilor sau a altor obiecte imobile.

      AVERTIZARE

      Cuțitele aparatului sunt ascuțite. Purtați mănuși fixe de protecție și lucrați cu atenție, în cadrul lucrărilor de montare, înlocuire, curățare sau verificare a locașului șuruburilor.

      AVERTIZARE

      Înlocuiți piesele uzate sau deteriorate înainte de a pune aparatul în funcțiune.

      AVERTIZARE

      Opriți imediat aparatul și verificați dacă prezintă daune sau identificați cauza vibrației, dacă aparatul a căzut, a fost lovit sau vibrează anormal. Reparați daunele prin intermediul unui serviciu de relații cu clienții autorizat sau înlocuiți aparatul.

      AVERTIZARE

      Înainte de fiecare utilizare, verificați dacă îmbinarea cu arbore a tijei și dispozitivul de tăiere sunt fixate temeinic.

      AVERTIZARE

      Înainte de a tăia un gard viu sau un tufiș, verificați dacă se află persoane sau animalele în spatele sau în interiorul acestora.

      AVERTIZARE

      Opriți motorul, scoateți setul de acumulatori și asigurați-vă că toate piesele aflate în mișcare sunt oprite complet:

      • Înainte de reglarea poziției de lucru a unității de tăiere.

      • Înainte de curățarea aparatului sau de eliminarea unui blocaj.

      • Înainte de a lăsa aparatul nesupravegheat.

      • Înainte de verificarea, întreținerea și efectuarea de lucrări la aparat.

      PRECAUŢIE

      Purtați atât ochelari de protecție, cât și protecție auditivă.

      PRECAUŢIE

      Purtați o protecție pentru cap atunci când lucrați în zone unde există riscul de a cădea obiecte.

      PRECAUŢIE

      Pericol de rănire în cazul în care hainele largi, părul sau bijuteriile sunt prinse în piesele aflate în mișcare ale aparatului. Țineți hainele și bijuteriile departe de părțile aflate în mișcare ale mașinii. Prindeți la spate părul lung.

      PRECAUŢIE

      Înainte de pornirea aparatului, asigurați-vă că dispozitivul de tăiere nu poate intra în contact cu niciun obiect.

      PRECAUŢIE

      Nu utilizaţi aparatul pe scări sau pe suprafeţe instabile.

      PRECAUŢIE

      Protecția auditivă vă poate limita capacitatea de percepție a sunetelor de avertizare, prin urmare țineți cont de pericolele potențiale din apropriere și din zona de lucru.

      PRECAUŢIE

      Zgomotul produs de aparat vă poate limita capacitatea auditivă, prin urmare țineți cont de pericolele potențiale din apropriere și din zona de lucru.

      ATENŢIE

      Nu acționați aparatul cu forța prin tufișuri dense. Acest lucru poate cauza blocarea și încetinirea dispozitivelor de tăiere. Reduceți viteza de lucru atunci când dispozitivele de tăiere se blochează.

      ATENŢIE

      Nu tăiați ramuri și crengi care sunt în mod evident prea mari pentru a încăpea între cuțite. Utilizați un fierăstrău pentru ramuri manual sau fără motor pentru a tăia ramuri și crengi mai mari.

      Transportul și depozitarea în siguranță

      AVERTIZARE

      Opriți aparatul, lăsați-l să se răcească și scoateți setu de acumulatori înainte de a-l depozita sau transporta.

      PRECAUŢIE

      Pentru a evita accidentele sau rănirile, aparatul trebuie transportat şi depozitat doar cu protecţie pentru cuţit instalată şi cu acumulatorul scos.

      PRECAUŢIE

      Pericol de rănire și defecțiuni ale aparatului. În timpul transportului, asigurați aparatul împotriva deplasării sau căderii.

      PRECAUŢIE

      Din motive de siguranță, depozitați setul de acumulatori separat de aparat.

      ATENŢIE

      Îndepărtați orice obiecte străine de pe aparat, înainte de a-l transporta sau depozita.

      ATENŢIE

      Depozitați aparatul într-un loc uscat și bine aerisit, care nu permite accesul copiilor. Țineți aparatul departe de substanțe corozive, cum ar fi produsele chimice pentru grădină.

      ATENŢIE

      Nu depozitați aparatul în aer liber.

      Întreținerea și îngrijirea în siguranță

      AVERTIZARE

      Opriți motorul, scoateți setul de acumulatori și asigurați-vă că toate piesele aflate în mișcare sunt oprite complet:

      • Înainte de curățarea și întreținerea aparatului.

      • Înainte de a schimba accesoriile.

      AVERTIZARE

      Pericol de rănire din cauza dispozitivelor de tăiere ascuțite. Acordați o atenție deosebită la îndepărtarea sau montarea protecției pentru cuțit, la curățarea și lubrifierea aparatului.

      AVERTIZARE

      Asigurați-vă că aparatul în află în stare sigură de funcționare, verificând la intervale regulate dacă bolțurile, piulițele și șuruburile sunt bine strânse.

      AVERTIZARE

      După fiecare utilizare, îndepărtați murdăria de pe dispozitivele de tăiere cu o perie rigidă și aplicați un ulei potrivit pentru protecție împotriva ruginii, înainte de a monta la loc protecția pentru cuțit. Producătorul recomandă utilizarea unui spray ca protecție împotriva ruginii și pentru lubrifiere. Contactați serviciul pentru clienți pentru un spray adecvat. Înainte de fiecare utilizare, puteți lubrifia dispozitivele de tăiere în maniera descrisă.

      PRECAUŢIE

      Folosiţi doar accesorii şi piese de schimb sunt recomandate de producător. Accesoriile originale şi piesele de schimb originale asigură funcţionarea în siguranţă şi fără avarii a aparatului.

      ATENŢIE

      Curățați produsul cu o lavetă moale și uscată după fiecare utilizare.

      Indicaţie

      Lucrările de service și de întreținere pot fi efectuate numai de către personal de specialitate calificat și instruit. Vă recomandăm să trimiteți produsul la un centru de service autorizat pentru reparații.

      Indicaţie

      Efectuați numai reglajele și reparațiile descrise în aceste instrucțiuni de utilizare. Contactați serviciul autorizat pentru clienți pentru reparații suplimentare.

      Riscuri reziduale

      AVERTIZARE

      Chiar dacă aparatul este utilizat în conformitate cu cele specificate, există anumite riscuri reziduale. Următoarele pericole apar în urma utilizării aparatului:

      • Răniri din cauza contactului cu dispozitivele de tăiere. Țineți dispozitivele de tăiere departe de corp. Atunci când nu tăiați, utilizați protecția pentru cuțit.

      • Vibrațiile pot cauza accidentări. Pentru fiecare tip de lucrare, utilizați unealta potrivită, mânerele prevăzute și restricționați timpul de lucru și de expunere.

      • Zgomotul poate cauza deteriorări ale auzului. Purtați protecție auditivă și limitați expunerea.

      Diminuarea riscurilor

      PRECAUŢIE

      Din cauza vibraţiilor, utilizarea aparatului pe o perioadă îndelungată poate duce la deteriorarea circulaţiei sanguine în zona mâinilor. Nu se poate stabili o durată de utilizare general valabilă, deoarece aceasta este influenţată de mai mulţi factori:

      • Predispoziţia fiecărei persoane la o circulaţie sanguină deficitară (degete de multe ori reci, furnicături la nivelul degetelor)

      • Temperatură ambiantă scăzută. Pentru a vă proteja mâinile purtaţi mănuşi călduroase.

      • Prinderea bine a aparatului obstrucţionează circulaţia sanguină.

      • Operarea în mod continuu este mai dăunătoare decât operarea cu pauze.

      La utilizarea în mod regulat, pe termen lung a aparatului şi la reapariţia simptomelor, ca de ex. furnicături la nivelul degetelor, degete reci, trebuie să consultaţi un medic.

      Utilizarea conform destinaţiei

      • Mașina de tuns gard viu cu acumulatori și prelungire este destinată exclusiv uzului personal.

      • Aparatul este prevăzut doar pentru utilizarea în aer liber.

      • Din motive de siguranță, aparatul trebuie să fie întotdeauna ținut în siguranță cu ambele mâini.

      • Aparatul este destinat tăierii gardurilor vii, tufișurilor și plantelor similare. Utilizatorul trebuie să aibă o poziție stabilă pe sol.

      • Aparatul poate fi prelungit până la maximum 2,93 m.

      • Aparatul poate fi utilizat doar într-un mediu uscat, bine luminat.

      Orice altă utilizare, de ex. tăierea ierbii, copacilor și ramurilor este nepermisă.

      Protecţia mediului

      Materialele de ambalare sunt reciclabile. Vă rugăm să eliminaţi ambalajele în mod ecologic.

      Aparatele electrice şi electronice conţin materiale reciclabile preţioase şi, uneori, componente precum baterii, acumulatoare sau uleiuri, care, în cazul utilizării incorecte sau al eliminării necorespunzătoare, pot reprezenta un potenţial pericol pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediul înconjurător. Pentru funcţionarea corectă a aparatului, aceste componente sunt necesare. Aparatele marcate cu acest simbol nu trebuie aruncate la gunoiul menajer.

      Observaţii referitoare la materialele conţinute (REACH)

      Informaţii actuale referitoare la materialele conţinute puteţi găsi la adresa: www.kaercher.com/REACH

      Accesorii şi piese de schimb

      Utilizaţi numai accesorii originale şi piese de schimb originale; ele asigură funcţionarea în siguranţă şi fără avarii a aparatului.

      Informaţii despre accesorii şi piesele de schimb se găsesc la adresa www.kaercher.com.

      Set de livrare

      Setul de livrare a aparatului este ilustrat pe ambalaj. La despachetare, verificaţi dacă conţinutul este complet. Informaţi imediat distribuitorul dacă lipsesc accesorii sau dacă există deteriorări provocate în timpul transportului.

      Dispozitive de siguranţă

      PRECAUŢIE

      Dispozitive de siguranţă care lipsesc sau care au fost modificate

      Dispozitivele de siguranţă au drept scop protecţia dvs.

      Nu modificaţi şi nu ignoraţi niciodată dispozitivele de siguranţă.

      Buton de deblocare

      Butonul de eliberare al comutatorului aparatului de pe mânerul posterior asigură utilizarea cu două mâini. Butonul de deblocare blochează comutatorul aparatului, prevenind astfel o funcționare necontrolată a mașinii de tuns gard viu.

      Protecție pentru cuțit

      Protecția pentru cuțit este un element important al echipamentului de protecției al mașinii de tuns gard viu. O protecție deteriorată pentru cuțit nu mai trebuie utilizată și trebuie înlocuită imediat.

      Simboluri pe aparat

      Semne generale de avertizare
       
      Înainte de punerea în funcțiune, citiți instrucțiunile de utilizare și toate indicațiile de siguranță.
      În timpul lucrului cu aparatul, purtați protecție adecvată pentru cap, ochi și auz.
      În timpul lucrului cu aparatul, purtați încălțăminte de protecție antiderapantă.
      În timpul lucrului cu aparatul, purtați mănuși de protecție antialunecare și rezistente.
      Nu utilizați aparatul pe ploaie sau în condiții de umezeală.
      Purtați: Închidere rapidă
      Pericol de rănire. Nu atingeți dispozitivele de tăiere ascuțite.
      Pericol electric. În timpul lucrului cu aparatul, mențineți o distanță minimă de 10 m față de liniile electrice aeriene.
      Pericol cauzat de obiecte aruncate. Mențineți o distanță de cel puțin 15 m între zona de lucru și persoanele prezente, în special copii și animale de casă.
      Nivelul de presiune sonoră garantat menționat pe etichetă este 95 dB.

      Descrierea aparatului

      În aceste instrucţiuni de utilizare se prezintă echiparea maximă. În funcţie de model, există diferenţe în pachetul de livrare (consultaţi ambalajul).


      1. Comutator aparat
      2. Buton de deblocare a comutatorului aparatului
      3. Ax superior
      4. Buton pivotant
      5. Lamă de tăiere
      6. Manșetă rotativă
      7. Conductă de prelungire
      8. Ochet pentru curea de tras
      9. Ax inferior
      10. Buton de deblocare a setului de acumulatori
      11. Plăcuţă cu caracteristici
      12. Curea de tras
      13. Protecție pentru cuțit
      14. Dispozitiv de măturare a materialului care trebuie tăiat
      15. Încărcător pentru încărcare rapidă Battery Power 18 V
      16. *Set de acumulatori, putere baterie 18 V

      * opțional

      Set de acumulatori

      Aparatul poate fi utilizat cu un set de acumulatori Putere baterie Kärcher 18 V.

      Punerea în funcțiune

      AVERTIZARE

      Pornire necontrolată

      Pericol de moarte din cauza leziunilor produse prin tăiere

      În timpul oricăror măsuri de pregătire, scoateți acumulatorul din aparat.

      Montare conductă de prelungire

      Dacă este necesar, aparatul poate fi prelungit cu ajutorul conductei de prelungire furnizate.


      ATENŢIE

      Murdărie la articulații

      Daune la nivelul aparatului, dacă în timpul montajului pătrunde murdărie între articulațiile conductei de prelungire și aparat.

      Verificați dacă articulațiile prezintă murdărie și îndepărtați-o înainte de asamblare.

      Așezați piesele de legătură demontate pe o bază curată.

      1. Rotiți manșeta rotativă de la arborele inferior spre stânga pentru a o desface.

      2. Introduceți conducta de prelungire și rotiți manșeta rotativă spre dreapta pentru a o fixa.

      3. Introduceți arborele superior în conducta de prelungire și rotiți manșeta rotativă spre dreapta pentru a o fixa.

      Montarea dispozitivului de măturare a materialului care trebuie tăiat

      1. Montați dispozitivul de măturare a materialului care trebuie tăiat.


      Suspendarea curelei de transport

      Cureaua de tras ajută la coborârea aparatului într-o manieră controlată în funcție de tăietură și la menținerea greutății aparatului în timpul tăierii.


      1. Agățați cârligele curelei de tras în ocheții de pe mâner și arbore. Atârnați cureaua de tras pe un umăr. Asigurați-vă că, în caz de pericol, cureaua de tras poate fi eliberată rapid.

      Montarea acumulatului

      ATENŢIE

      Contacte murdare

      Deteriorări ale aparatului și acumulatorului

      Înainte de montare, verificaţi suportul acumulatorului şi contactele cu privire la murdărie şi, dacă este cazul, curăţaţi-le.


      1. Împingeți acumulatorul în suport, până când se înclichetează cu un sunet.

      Operarea

      Recomandăm primilor utilizatori ca, înainte de a începe lucrul cu mașina de tuns gard viu, să fie instruiți de o persoană cu experiență și să exerseze manevrarea și tehnicile.

      Reglarea capului pivotant

      Unghiul dintre mâner/conductă de prelungire și mașina de tuns de gard viu poate fi adaptat la condițiile de lucru.


      PRECAUŢIE

      Cuțit de tăiat ascuțit

      Leziuni produse prin tăiere

      Purtați mănuși de protecție în timpul tuturor lucrărilor cu cuțitul de tăiere.

      1. Montați protecția pentru cuțit.


      2. Aliniați mânerul/conducta de prelungire paralel cu solul.

      3. Apăsați butonul pivotant cu o mână.


      4. AVERTIZARE

        Leziuni produse prin tăiere la contactul cu lama ascuțită

        Nu mișcați niciodată lama de tăiere cu mâna.

        Cu cealaltă mână deplasați mânerul/conducta de prelungire până când este reglat unghiul dorit.

      5. Eliberați butonul pivotant.

      Pornirea aparatului

      1. Apăsați butonul de deblocare a comutatorului aparatului.


      2. Apăsați comutatorul aparatului.

        Aparatul pornește.

      3. Eliberați comutatorul aparatului.

        Aparatul se oprește.

      Operarea

      PRECAUŢIE

      Pericol de rănire din cauza cuțitelor ascuțite

      În timpul tuturor lucrărilor la aparat, purtați ochelari de protecție și mânuși de protecție.

      AVERTIZARE

      Pericol de rănire din cauza mișcărilor necontrolate ale aparatului

      Țineți întotdeauna ferm aparatul cu ambele mâini.

      Purtați întotdeauna cureaua de tras.

      1. Verificați materialul care trebuie tăiat cu privire la corpuri străine, precum hârtie, folii sau sârme și îndepărtați-le, dacă este necesar.

      2. Îndepărtați protecția pentru cuțit.


      3. Porniți aparatul, consultați capitolulPornirea aparatului.

      4. Tundeți gardul viu.


      Îndepărtarea setului de acumulatori

      Indicaţie

      În cazul perioadelor mai lungi de întrerupere a lucrului, îndepărtați setul de acumulatori din aparat și asigurați-l împotriva utilizării neautorizate.

      1. Apăsați butonul de deblocare a setului de acumulatori, pentru a debloca setul de acumulatori.


      2. Scoateți setul de acumulatori din aparat.

      Finalizarea funcționării

      1. Îndepărtați setul de acumulatori din aparat (vezi capitolul Îndepărtarea setului de acumulatori).

      2. Curățați aparatul (vezi capitolul Curățarea aparatului).

      Transport

      PRECAUŢIE

      Nerespectarea greutăţii

      Pericol de accidentare şi de deteriorare

      La transport ţineţi cont de greutatea aparatului.

      PRECAUŢIE

      Pornire necontrolată

      Leziuni produse prin tăiere

      Scoateți acumulatorul din aparat, înainte de transport.

      Transportați mașina de tuns gard viu numai cu protecția pentru cuțit montată.

      1. Îndepărtați setul de acumulatori, consultați capitolul Îndepărtarea setului de acumulatori.

      2. Montați protecția pentru cuțit.


      3. Dacă este necesar, demontați conducta de prelungire.


        1. Rotiți manșeta rotativă superioară spre stânga.

        2. Scoateți conducta de prelungire din arborele superior.

        3. Rotiți manșeta rotativă inferioară spre stânga.

        4. Scoateți conducta de prelungire din arborele inferior.

      Depozitarea

      ATENŢIE

      Mediu cu umezeală

      Coroziune

      Depozitaţi aparatul numai în spaţii interioare.

      PRECAUŢIE

      Nerespectarea greutăţii

      Pericol de accidentare şi de deteriorare

      La depozitare ţineţi cont de greutatea aparatului.

      PRECAUŢIE

      Pornire necontrolată

      Leziuni produse prin tăiere

      Scoateți acumulatorul din aparat, înainte de transport.

      Depozitați mașina de tuns gard viu numai cu protecția pentru cuțit montată.

      Înainte de fiecare depozitare, curățați aparatul (vezi capitolul Curățarea aparatului).

      1. Îndepărtați setul de acumulatori, consultați capitolul Îndepărtarea setului de acumulatori.

      2. Montați protecția pentru cuțit.


      3. Dacă este necesar, demontați conducta de prelungire.


        1. Rotiți manșeta rotativă superioară spre stânga.

        2. Scoateți conducta de prelungire din arborele superior.

        3. Rotiți manșeta rotativă inferioară spre stânga.

        4. Scoateți conducta de prelungire din arborele inferior.

      4. Depozitați aparatul într-un loc uscat și bine aerisit. Protejați aparatul împotriva produselor corozive, precum substanțe chimice pentru grădină și sare pentru dezghețare.

      Îngrijirea și întreținerea

      PRECAUŢIE

      Pornire necontrolată

      Leziuni produse prin tăiere

      Înainte de orice lucrare la aparat, scoateți acumulatorul din aparat.

      PRECAUŢIE

      Pericol de rănire din cauza cuțitelor ascuțite

      În timpul tuturor lucrărilor la aparat, purtați ochelari de protecție și mânuși de protecție.

      Curățarea aparatului

      ATENŢIE

      Curățare incorectă

      Defecțiuni ale aparatului

      Curățați aparatul cu o lavetă umedă.

      Nu folosiți agenți de curățare pe bază de solvenți.

      Nu scufundați aparatul în apă.

      Nu curățați aparatul cu jet de apă prin furtun sau jet de apă de înaltă presiune.


      1. Lăsați aparatul să se răcească.

      2. Cuțitul și carcasa motorului se curăță cu o perie de restul de plante și de murdărie.

      3. Orificiile de ventilație ale aparatului se curăță cu o perie.

      Verificarea îmbinării înșurubate a cuțitului

      PRECAUŢIE

      Îmbinare cu șurub desfăcută

      Leziuni produse prin tăiere din cauza mișcărilor necontrolate ale cuțitului

      Verificați regulat dacă îmbinarea cu șurub a cuțitului este strânsă.


      1. Verificați dacă sunt strânse șuruburile/piulițele.

      2. Șuruburile/piulițele desfăcute trebuie strânse.

      Ungerea lamelor cuțitului

      Pentru menținerea calității cuțitului, lamele cuțitului trebuie unse după fiecare utilizare.

      Indicaţie

      Veți obține un rezultat foarte bun dacă folosiți ulei de mașină cu vâscozitate scăzută sau ulei pulverizat.


      1. Aparatul se așază pe o suprafață plană.

      2. Se aplică uleiul pe partea superioară a lamelor cuțitului.

      Ascuțirea lamelor cuțitului

      Indicaţie

      Îndepărtați cât mai puțin material posibil și obțineți în timpul ascuțirii unghiul original al dintelui lamei.

      PRECAUŢIE

      Cuțite ascuțite

      Leziuni produse prin tăiere

      La ascuțirea lamelor cuțitului, purtați mănuși de protecție adecvate.

      1. Strângeți cuțitul într-o menghină.

      2. Ascuțiți partea expusă a dinților lamei cu o pilă.

      3. Împingeți cuțitul cu grijă cu mâna mai departe, până când dinții neascuțiți ai lamei devin accesibili.

      4. Ascuțiți partea expusă a tuturor dinților lamei cu o pilă.

      Remedierea defecţiunilor

      De cele mai multe ori, defecţiunile au cauze simple, pe care le puteţi remedia cu ajutorul următoarei liste de ansamblu. În caz de dubiu sau de defecţiuni nemenţionate, vă rugăm să vă adresaţi unităţii de service autorizate.

      Odată cu timpul, capacitatea setului de acumulatori va scădea în ciuda îngrijirii adecvate, astfel încât nu va mai putea fi atinsă o durată de funcţionare completă la starea de încărcare completă. Acest lucru nu reprezintă o defecţiune.

      • Aparatul nu pornește 

      • Aparatul nu pornește 

      • Aparatul nu pornește 

      • Aparatul se oprește în timpul funcționării 

      • Aparatul se oprește în timpul funcționării 

      • Aparatul se oprește în timpul funcționării 

      • Probleme la montajul conductei de prelungire 

      Aparatul nu pornește

      Cauză:

      Setul de acumulatori nu este introdus corect.

      Remediere:

      • Împingeți setul de acumulatori în suport până când se înclichetează.

      Aparatul nu pornește

      Cauză:

      Setul de acumulatori este gol.

      Remediere:

      • Încărcați setul de acumulatori.

      Aparatul nu pornește

      Cauză:

      Setul de acumulatori este defect.

      Remediere:

      • Înlocuiți setul de acumulatori.

      Aparatul se oprește în timpul funcționării

      Cauză:

      Cuțitul este blocat cu materialul care trebuie tăiat.

      Remediere:

      • Materialul trebuie scos din cuțit.

      Aparatul se oprește în timpul funcționării

      Cauză:

      Acumulatorul este supraîncălzit

      Remediere:

      • Opriți lucrul și așteptați până când temperatura acumulatorului revine la intervalul normal.

      Aparatul se oprește în timpul funcționării

      Cauză:

      Motorul este supraîncălzit

      Remediere:

      • Întrerupeți lucrul și lăsați motorul să se răcească.

      Probleme la montajul conductei de prelungire

      Cauză:

      Articulații murdare

      Remediere:

      • Curățați capetele conductei de prelungire și arborii aparatului de murdăria aderentă.

      • Amplasați aparatul și conducta de prelungire numai pe o bază curată.

      Garanţie

      În fiecare ţară sunt valabile condiţiile de garanţie publicate de distribuitorul nostru din ţara respectivă. Eventuale defecţiuni ale acestui aparat, care survin în perioada de garanţie şi care sunt rezultatul unor defecte de fabricaţie sau de material, vor fi remediate gratuit. Pentru a putea beneficia de garanţie, prezentaţi-vă cu chitanţa de cumpărare la magazin sau la cea mai apropiată unitate de service autorizată.

      (Pentru adresă, consultaţi pagina din spate)

      Date tehnice

        

      Date privind puterea aparatului
      Tensiune nominală
      18 V
      Turație de mers în gol
      1350 /min
      Frecvență cursă fără încărcare
      /min
      Lungimea de tăiere
      45 cm
      Distanță între dinți
      18 mm
      Interval de lucru (max.)
      2,9 m
      Valoare vibrații conform EN ISO 10517:2019
      Valoare vibrații mână-braț la mânerul de pe partea frontală
      1,5 m/s2
      Valoare vibrații mână-braț la mânerul de pe partea posterioară
      1,4 m/s2
      Incertitudinea
      1,5 m/s2
      Nivelul sunetului conform EN ISO 10517:2019
      Nivel de zgomot LpA
      84,2 dB(A)
      Incertitudine KpA
      3,0 dB(A)
      Nivel de putere acustică LWA
      93,5 dB(A)
      Incertitudine KWA
      1,4 dB(A)
      Dimensiuni şi greutăţi
      Lungime x Lăţime x Înălţime
      2967 x 122 x 250 mm
      Greutate (fără set de acumulatori)
      4,3 kg

      Valoarea vibrațiilor

      AVERTIZARE

      Valoarea specificată a vibrațiilor a fost măsurată utilizând o metodă standard de testare și poate fi utilizată la compararea aparatelor.

      Valoarea specificată a vibrațiilor poate fi utilizată la evaluarea preliminară a sarcinii.

      În funcție de modul în care este utilizat aparatul, emisia de vibrații în timpul utilizării curente a aparatului poate să difere de valoarea totală specificată.

      Declaraţie de conformitate UE

      Prin prezenta, declarăm că aparatul indicat mai jos corespunde cerinţelor fundamentale privind siguranţa şi sănătatea prevăzute în directivele UE relevante, prin proiectarea și construcția sa, precum și în versiunea comercializată de noi. În cazul efectuării unei modificări a aparatului care nu a fost convenită cu noi, această declaraţie îşi pierde valabilitatea.

      Produs: Mașină de tuns gard viu cu acumulatori și prelungire

      Tip: 1.444-210.0

      Directive UE relevante

      2006/42/UE (+2009/127/UE)

      2014/30/UE

      2000/14/CE (+2005/88/CE)

      2011/65/UE

      Norme armonizate aplicate

      EN 60745-1:2009+A11:2010

      EN ISO 10517:2019

      EN 55014-1: 2017

      EN 55014-2: 2015

      EN 50581: 2012

      Procedura aplicată de evaluare a conformităţii

      2000/14/CE și modificat prin 2005/88/CE: Anexa V

      Nivel de putere acustică dB(A)

      Măsurat:93,5

      Garantat:95

      Semnatarii acţionează în numele şi prin împuternicirea Consiliului director.


      Însărcinat cu elaborarea documentaţiei:

      S. Reiser

      Alfred Kärcher SE & Co. KG

      Alfred-Kärcher-Str. 28 - 40

      71364 Winnenden (Germania)

      Tel.: +49 7195 14-0

      Fax: +49 7195 14-2212

      Winnenden, 2018/10/01

      <BackPage>



      </BackPage>